Ministrul Energiei: Rafinăria Petromidia şi-a reluat activitatea. Acoperă 27% din consumul intern de motorină şi benzină

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a anunţat luni, pe Facebook, că Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, şi-a reluat activitatea iar aprovizionarea continuă în condiţii normale.
„Rafinăria Petromidia, operată de Rompetrol, şi-a reluat activitatea şi funcţionează la capacitate maximă pentru România! Lucrările de mentenanţă au fost realizate în timp record, iar necesarul pentru piaţă a fost asigurat pe toată durata acestei perioade. Livrările de produse petroliere au fost reluate, iar alimentarea cu benzină şi motorină continuă fără disfuncţionalităţi”, a scris Bogdan Ivan.
Potrivit ministrului, Rafinăria Petromidia acoperă aproximativ 27% din consumul intern de motorină şi benzină.
„În 2025, aceasta a rafinat aproximativ 5,9 milioane de tone, dintre care aproape 5,4 milioane de tone de ţiţei, iar restul alte materii prime, producând circa 5,8 milioane de tone de produse finite (1,66 milioane de tone de benzină şi 2,52 milioane de tone de motorină)”, a mai arătat Bogdan Ivan.
Ministrul a adăugat că volumele disponibile sunt direcţionate cu prioritate către reţeaua proprie de staţii, pentru a asigura continuitatea alimentării la pompă.
„În acelaşi timp, acolo unde apar situaţii punctuale, critice, există capacitatea de a mobiliza rapid volumele necesare pentru acoperirea cererii”, a subliniat Ivan.
Concluzia ministrului Energiei: „Sistemul funcţionează, stocurile sunt gestionate responsabil, iar aprovizionarea continuă în condiţii normale”.